„Medici pentru România” demarează lucrările de modernizare ale Secției de Pediatrie Curtea de Argeș

Medici pentru România demarează lucrările de modernizare ale Secției de Pediatrie Curtea de Argeș
Publicat: 09/10/2024, 20:17

Asociatia Medici pentru România va demara lucrările de reabilitare ale sectiei de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Curtea de Arges la sfarsitul lunii octombrie.  Lucrările sunt cuprinse în proiectul “Pentru copiii noștri” si este al doilea proiect, dupa ce in luna martie a acestui an au fost finalizate lucrarile de renovare la etajul 6 al Spitalului de Pediatrie Pitesti, cu o investitie ce a depasit 700.000 euro.

Sectia de Pediatrie nu a fost niciodată renovata în totalitate de aproape 40 de ani,de la construcția spitalului deşi îi trec anual pragul peste 5.000 de pacienţi din judeţul Argeş. Proiectul vine atât în sprijinul micilor pacienţi, cât şi în sprijinul celor 150 de cadre medicale din spital. Valoarea totala a investitiei se ridica la aproximativ 1.000.000 euro,lucrarile se vor desfasura pe o perioada de 6 luni iar acestea includ:

  • Compartimentarea și reamenajarea spatiilor pentru a corespunde normelor actuale;
  • Reparații și înlocuire finisaje;
  • Schimbarea obiectelor sanitare;
  • Realizarea instalației de fluide medicale;
  • Realizarea de grupuri sanitare in fiecare salon;
  • Construirea unui grup sanitar pentru persoane cu dizabilitati;
  • Dotarea cu paturi noi si echipamente medicale necesare.

Beneficiarii proiectului vor fi, în primul rând, micii pacienți tratați în aceste unități. Ei merită să primească îngrijiri medicale într-un spațiu amenajat la cele mai înalte standarde de funcționare, care să le permită o recuperare cât mai rapidă.

Alexandru Costache, presedintele AMR: Vom reconstrui totul de la cărămidă

Suntem bucuroși să anunțăm demararea lucrărilor de modernizare a Sectiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Curtea de Arges, al doilea proiect al campaniei “#pentrucopiiinostri”. Este o etapă importantă pentru Asociația noastră și pentru comunitatea locală, iar acest efort reflectă angajamentul nostru continuu față de sănătatea copiilor din România.”

Vom reconstrui totul de la cărămidă in asa fel ca sectia de pediatrie sa corespunda normelor actuale. De asemenea, fiecare salon va avea grup sanitar propriu, paturi noi atat pentru copii cat si pentru apartinatori dar si alte echipamente medicale necesare, promite Alexandru Costache, presedintele AMR.

Odată cu acest demers, ne simțim cu un pas mai aproape de schimbările pe care ni le dorim pentru sistemul medical din România. Pe această cale, în numele echipei Medici pentru România, aș dori să le mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor care susțin acest proiect de suflet și care cred în demersul nostru. Totodadă, invit comunitatea de afaceri să se alăture acestui proiect.

Andreea Gheordunescu,managerul Spitalului Municipal Curtea de Arges

Unul dintre obiectivele principale pe care mi le-am propus de la începutul mandatului meu la Spitalul Municipal Curtea de Argeș a fost îmbunătățirea condițiilor hoteliere oferite pacienților. Este esențial ca fiecare pacient să se simtă confortabil și în siguranță pe parcursul internării în spital. Modernizarea și reabilitarea secției de Pediatrie reprezintă un pas important în acest sens, aducând standardele de îngrijire la nivelul pe care comunitatea noastră îl merită. Mulțumesc tuturor partenerilor și sponsorilor care vor contribui la acest proiect de suflet pentru copii și familiile lor.”

Medici pentru România este o organizație non-guvernamentală, înfiintață în anul 2020, a cărei misiune este să contribuie la reformarea sistemului medical din România. Motivația principală este crearea unui sistem sanitar care să lucreze atât în beneficiul pacienților, cât și al cadrelor medicale. Vrem să redăm pacienților speranța în sistemul medical românesc și să oferim medicilor perspectiva unor cariere de succes, într-un sistem care să funcționeze la standarde europene.

Persoanele fizice  care doresc să susțină acest proiect pot dona direct în contul oficial al Asociației Medici pentru Romania – RO87BTRLRONCRT0576307101 sau prin trimiterea unui SMS la 8845 cu textul DARUIESC pentru a dona 2 euro lunar.

Persoanele juridice care doresc să susțină acest proiect pot redirecționa impozitul pe venit/profit pana la 31.12.2024 sau prin declaratia 177 in perioada 01.01.2024 – 25.06.2025.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
O tânără de 22 de ani care urma să fie eutanasiată s-a răzgândit cu câteva...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Marea legendă a muzicii a murit. Oamenii l-au iubit. A fost un monstru sacru
Serialul care spulberă audiența Netflix. Cine dă marea lovitură
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cercetătorii au aflat, în sfârșit, de ce câinii se scutură atunci când sunt uzi